Repunerea în termenul de înaintare a creanțelor
10 oct 2023Referitor la repunerea în termenul de înaintare a creanțelor.
Conform, art. 141 alin. (1) și (3) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, cererea de admitere a creanțelor are același regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, cu excepțiile stabilite la art. 19. La cerere se anexează documentele justificative din care izvorăsc creanțele şi actele de constituire de garanții.
Conform, art. 145 alin. (2), (3), (4) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepționale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanțelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanțelor.
Potrivit, art. 76 din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, înaintarea creanțelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate.
Art. 140 alin. (2) stabilește că, cererea de admitere a creanței se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile de la data intrării în procedură. Excepție fac obligațiile fiscale al căror termen este de 90 de zile de la data intrării în procedură.
Totodată, art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității stabilește că, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.
Prin urmare, chestiunea repunerii în termenul de înaintare a cererii de admitere a creanței, urmează a fi soluționată prin prisma prevederilor Legii insolvabilității în coroborare cu cele ale Codului de procedură civilă.
Conform, prevederilor art. 111 Cod de procedură civilă, (1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanţa judecătorească.
(2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade.
(3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(4) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen.
Potrivit, prevederilor art. 116 Cod de procedură civilă, (1) persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. (3) la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură.
Potrivit art. 6 § 1 din Convenția CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Așadar, termenele procedurale, prin existența lor, nu fac altceva decât să asigure certitudinea drepturilor și stabilitatea raporturilor juridice, fapt ce duce în mod evident la respectarea principiului legalității, pe de o parte, și a interesului părților de a-și pregăti temeinic apărarea, astfel încât să nu fie supuse unor sancțiuni severe, pe de altă parte.
În atare ordine de idei, efectul principal al decăderii constă în pierderea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul prescris de lege, or, prin prisma art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Vom analiza repetat art. 145 alin. (2), (3), (4) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012. Astfel pentru repunerea în termen este necesar întrunirea următoarelor condiții:
a) dețină calitatea de creditor în sensul art. 2 – dețină creanțe certe, lichide și exigibile pînă la intentarea procesului de insolvabilitate și să
b) figureze în evidența contabilă a debitorului, sau
c) să fie cunoscut administratorului insolvabilității/lichidatorului.
Raportând prevederile legale se atestă, că, în cazul în care creanța unui creditor este înregistrată în contabilitatea debitorului insolvabil, iar debitorul insolvabil a predat administratorului insolvabilității/lichidatorului actele contabile, acesta urmează în mod obligatoriu să notifice toți creditorii în vederea înaintării cererilor de validare a creanțelor față de debitor. Nenotificarea creditorilor în situația descrisă, va duce inevitabil la repunerea în termenul de înaintare a creanțelor a creditorului întîrziat. În aceste sens, creditorul întîrziat va trebui să dovedească instanței, că:
Totodată este necesar de menționat că, în conformitate cu art. 118 alin. (1) CPC al RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor şi obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Dacă creditorul nu va putea dovedi circumstanțele descrise mai sus, pentru acesta se va aplica regula generală: notificarea în ordinea art. 6 alin. (5) din Legea insolvabilității care se consideră efectuată după expirarea a trei zile lucrătoare după publicare.
Nu vom uita, că conform art. 1 din legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, antreprenoriat este activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni şi de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
Este de notat faptul că, activitatea de antreprenoriat se desfășoară sub răspunderea proprie și sub riscul propriu al antreprenorului. Creditorul este acea persoană care trebuie să depună diligența deplină pentru încasarea creanțelor sale. Fiecare antreprenor se informează despre toate circumstanțele necesare desfășurării activității sale pe seama sa proprie: inclusiv despre actele legislative, actele departamentale, regulile de activitate, respectiv, nu poate invoca faptul că a practicat activitate ce necesită a fi licențiată, fără licență deoarece nu primește/nu este abonat sau nu a citit Monitorul Oficial – fiind o sursă oficială de furnizare a actelor enunțate. Exact așa și antreprenorul nu poate invoca despre faptul, că nu a cunoscut / nu a citit / nu s-a informat din surse oficiale despre faptul, că un partener cu care are relații contractuale a intrat in insolvență.
În situația în care o hotărîre de intentare a procedurii de insolvabilitate față de debitor a fost publicată, respectiv Monitorul Oficial fiind o sursă de informare oficială l-a anunțat pe creditor despre intentarea procedurii de insolvabilitate, acesta nu poate invoca încălcarea procedurii de notificare. În situați în care acest antreprenor nu a depus diligența necesară și nu s-a informat despre intentarea procedurii de insolvabilitate față de partenerul său și nu a introdus în procedura de insolvabilitate cererea stabilită de lege în termenul stabilit de lege – suportă consecințele nerepunerii în termen.
Voi mai atrage atenția, că antreprenorialul este un proces economic complex care trebuie planificat, organizat și determinat foarte clar. Legea trebuie să asigure o legătură logico-juridică între dispozițiile pe care le conține şi să evite paralelismele legislative, care generează incertitudine şi insecuritate juridică. Întrucât, economia se bazează pe un lanț antreprenorial unde veniturile unei întreprinderi constituie cheltuielile altei întreprinderi, astfel că ruperea acestui lanț de către o întreprindere poate duce la insolvabilitatea mai multor entități afectând grav cât economia atât și cetățenii angajați în aceste entități.
În atare ordine de idei, legiuitorul:
Astfel, în situația în care peste acest termen intervin alți creditori la masa credală (mai ales în situația în care masa debitoare rămâne aceeași) se încalcă grav principiul securității raporturilor juridice deoarece, marja excesivă de apreciere şi lipsa coerenței şi unității cadrului legal creează situația când în cadrul unei proceduri de insolvabilitate aflată la o etapă avansată pot interveni noi creditori, necunoscuți lichidatorului dar și creditorilor care la timp și-au înaintat creanțele, în privința cărora notificarea despre intentarea procedurii de insolvabilitate şi termenul depunerii cererii de validare s-a efectuat prin publicarea în Monitorul Oficial, conform art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea insolvabilităţii. Dacă instanțele necătând la aceasta ar decide repunerea în termen, vor admite încălcarea principiului securității raporturilor juridice față de ceilalți creditori care au manifestat diligență necesară şi interes față de executarea creanțelor.
În lumina celor relatate, publicarea hotărârilor de intentare a procedurilor de insolvabilitate constituie o notificare valabilă în raport cu toți creditorii debitorului insolvabil.
Lichidatorul/administratorul insolvabilității nu ara capacități de ”clarvăzător” și nu cunoaște toți potențialii creditori ai debitorului insolvabil, pe cînd creditorii î-și cunosc debitorii și pot efectiv să depună diligența potrivită de a se informa și a solicita validarea creanțelor în termen.
Aplicarea corectă a legii, are sarcina de a responsabiliza părțile ce duce la asigurarea unui princincipiu fundamental al insolvabilității – celeritatea recuperării creanțelor în procedură de insolvabilitate. Or, aplicarea favorurilor sau ”indulgenței” duce la tergiversarea neîntemeiată a procedurilor și sigur la pierderea încrederii creditorilor în posibiltatea de a-si planifica corect activitatea de afacere.
Conform, art. 141 alin. (1) și (3) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, cererea de admitere a creanțelor are același regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, cu excepțiile stabilite la art. 19. La cerere se anexează documentele justificative din care izvorăsc creanțele şi actele de constituire de garanții.
Conform, art. 145 alin. (2), (3), (4) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepționale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanțelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanțelor.
Potrivit, art. 76 din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012, înaintarea creanțelor de către creditori are loc în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate.
Art. 140 alin. (2) stabilește că, cererea de admitere a creanței se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile de la data intrării în procedură. Excepție fac obligațiile fiscale al căror termen este de 90 de zile de la data intrării în procedură.
Totodată, art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității stabilește că, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.
Prin urmare, chestiunea repunerii în termenul de înaintare a cererii de admitere a creanței, urmează a fi soluționată prin prisma prevederilor Legii insolvabilității în coroborare cu cele ale Codului de procedură civilă.
Conform, prevederilor art. 111 Cod de procedură civilă, (1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanţa judecătorească.
(2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade.
(3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(4) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen.
Potrivit, prevederilor art. 116 Cod de procedură civilă, (1) persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. (3) la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură.
Potrivit art. 6 § 1 din Convenția CEDO, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Așadar, termenele procedurale, prin existența lor, nu fac altceva decât să asigure certitudinea drepturilor și stabilitatea raporturilor juridice, fapt ce duce în mod evident la respectarea principiului legalității, pe de o parte, și a interesului părților de a-și pregăti temeinic apărarea, astfel încât să nu fie supuse unor sancțiuni severe, pe de altă parte.
În atare ordine de idei, efectul principal al decăderii constă în pierderea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul prescris de lege, or, prin prisma art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Vom analiza repetat art. 145 alin. (2), (3), (4) din Legea insolvabilității nr.149 din 29.06.2012. Astfel pentru repunerea în termen este necesar întrunirea următoarelor condiții:
- cererea întemeiată a creditorului,
- caz excepțional, fie
- circumstanțe legate de persoana creditorului, fie
- circumstanțe legate de obiectul creanței, fie
- nerespectarea procedurii de notificare a intentării procesului.
- notificarea individuală (fiecărui creditor în parte)
- notificarea colectivă (prin publicarea Hotărîrii de intentare a procedurii de insolvabilitate în Monitorul Oficial).
- Primul caz este prevăzut la art. 26 alin. (2) din Legea insolvabilității care stabilește că, în cel mult 10 zile de după desemnare, administratorul provizoriu trimite notificări tuturor creditorilor din evidența contabilă, prezentată de debitor în conformitate cu art. 27 alin. (3), pentru înaintarea creanțelor certe și exigibile asupra patrimoniului debitorului și prezentarea unei referințe asupra cererii introductive.
- Al doilea caz este prevăzut la art. 35 alin. (4) din Legea insolvabilității prevede că, odată cu hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, administratorul insolvabilității expediază o notificare tuturor creditorilor cunoscuți pentru ca aceștia să înainteze creanțele față de debitorul insolvabil.
a) dețină calitatea de creditor în sensul art. 2 – dețină creanțe certe, lichide și exigibile pînă la intentarea procesului de insolvabilitate și să
b) figureze în evidența contabilă a debitorului, sau
c) să fie cunoscut administratorului insolvabilității/lichidatorului.
Raportând prevederile legale se atestă, că, în cazul în care creanța unui creditor este înregistrată în contabilitatea debitorului insolvabil, iar debitorul insolvabil a predat administratorului insolvabilității/lichidatorului actele contabile, acesta urmează în mod obligatoriu să notifice toți creditorii în vederea înaintării cererilor de validare a creanțelor față de debitor. Nenotificarea creditorilor în situația descrisă, va duce inevitabil la repunerea în termenul de înaintare a creanțelor a creditorului întîrziat. În aceste sens, creditorul întîrziat va trebui să dovedească instanței, că:
- Deține o creanță certă, lichidă și exigibilă
- Creanța figurează în evidența contabilă a debitorului și
- administratorul insolvabilității/lichidatorul a primit actele contabile ale debitorului, sau
- administratorul insolvabilității/lichidatorul a cunoscut în alt mod despre existența creanței creditorului.
Totodată este necesar de menționat că, în conformitate cu art. 118 alin. (1) CPC al RM, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor şi obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Dacă creditorul nu va putea dovedi circumstanțele descrise mai sus, pentru acesta se va aplica regula generală: notificarea în ordinea art. 6 alin. (5) din Legea insolvabilității care se consideră efectuată după expirarea a trei zile lucrătoare după publicare.
Nu vom uita, că conform art. 1 din legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, antreprenoriat este activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni şi de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
Este de notat faptul că, activitatea de antreprenoriat se desfășoară sub răspunderea proprie și sub riscul propriu al antreprenorului. Creditorul este acea persoană care trebuie să depună diligența deplină pentru încasarea creanțelor sale. Fiecare antreprenor se informează despre toate circumstanțele necesare desfășurării activității sale pe seama sa proprie: inclusiv despre actele legislative, actele departamentale, regulile de activitate, respectiv, nu poate invoca faptul că a practicat activitate ce necesită a fi licențiată, fără licență deoarece nu primește/nu este abonat sau nu a citit Monitorul Oficial – fiind o sursă oficială de furnizare a actelor enunțate. Exact așa și antreprenorul nu poate invoca despre faptul, că nu a cunoscut / nu a citit / nu s-a informat din surse oficiale despre faptul, că un partener cu care are relații contractuale a intrat in insolvență.
În situația în care o hotărîre de intentare a procedurii de insolvabilitate față de debitor a fost publicată, respectiv Monitorul Oficial fiind o sursă de informare oficială l-a anunțat pe creditor despre intentarea procedurii de insolvabilitate, acesta nu poate invoca încălcarea procedurii de notificare. În situați în care acest antreprenor nu a depus diligența necesară și nu s-a informat despre intentarea procedurii de insolvabilitate față de partenerul său și nu a introdus în procedura de insolvabilitate cererea stabilită de lege în termenul stabilit de lege – suportă consecințele nerepunerii în termen.
Voi mai atrage atenția, că antreprenorialul este un proces economic complex care trebuie planificat, organizat și determinat foarte clar. Legea trebuie să asigure o legătură logico-juridică între dispozițiile pe care le conține şi să evite paralelismele legislative, care generează incertitudine şi insecuritate juridică. Întrucât, economia se bazează pe un lanț antreprenorial unde veniturile unei întreprinderi constituie cheltuielile altei întreprinderi, astfel că ruperea acestui lanț de către o întreprindere poate duce la insolvabilitatea mai multor entități afectând grav cât economia atât și cetățenii angajați în aceste entități.
În atare ordine de idei, legiuitorul:
- Prin art. art. 28, 34 din Legea insolvabilității, stabilește termene limită pentru creditori de a-și înainta creanțele față de debitorul insolvabil;
- Prin art. 111 legea insolvabilității obligă administratorul insolvabilității să prezinte creditorilor „o evaluare sistematizată, de ansamblu, a bunurilor, în care se vor specifica şi se vor juxtapune bunurile din masa debitoare şi obligațiile debitorului”.
Astfel, în situația în care peste acest termen intervin alți creditori la masa credală (mai ales în situația în care masa debitoare rămâne aceeași) se încalcă grav principiul securității raporturilor juridice deoarece, marja excesivă de apreciere şi lipsa coerenței şi unității cadrului legal creează situația când în cadrul unei proceduri de insolvabilitate aflată la o etapă avansată pot interveni noi creditori, necunoscuți lichidatorului dar și creditorilor care la timp și-au înaintat creanțele, în privința cărora notificarea despre intentarea procedurii de insolvabilitate şi termenul depunerii cererii de validare s-a efectuat prin publicarea în Monitorul Oficial, conform art. 6 alin. (4) şi (5) din Legea insolvabilităţii. Dacă instanțele necătând la aceasta ar decide repunerea în termen, vor admite încălcarea principiului securității raporturilor juridice față de ceilalți creditori care au manifestat diligență necesară şi interes față de executarea creanțelor.
În lumina celor relatate, publicarea hotărârilor de intentare a procedurilor de insolvabilitate constituie o notificare valabilă în raport cu toți creditorii debitorului insolvabil.
Lichidatorul/administratorul insolvabilității nu ara capacități de ”clarvăzător” și nu cunoaște toți potențialii creditori ai debitorului insolvabil, pe cînd creditorii î-și cunosc debitorii și pot efectiv să depună diligența potrivită de a se informa și a solicita validarea creanțelor în termen.
Aplicarea corectă a legii, are sarcina de a responsabiliza părțile ce duce la asigurarea unui princincipiu fundamental al insolvabilității – celeritatea recuperării creanțelor în procedură de insolvabilitate. Or, aplicarea favorurilor sau ”indulgenței” duce la tergiversarea neîntemeiată a procedurilor și sigur la pierderea încrederii creditorilor în posibiltatea de a-si planifica corect activitatea de afacere.