Conform art 44 alin (1) Constituția RM: Munca forţată este interzisă. Conform Articolul 36. Legea cu privire la administratorii autorizati administratorii sînt traşi la răspundere disciplinară pentru refuzul nejustificat de a fi desemnaţi şi de a-şi exercita mandatul

       Potrivit pct.79 din HCC nr.16 din 09.06.2020, Curtea conchide că textele „le suportă membrii organelor de conducere și asociații, acționarii sau membrii debitorului” din art.32 alin.(2) și „în obligația organelor de conducere ale debitorului” din art.70 alin.(13) ale Legii insolvabilității sunt constituționale, în măsura în care le este demonstrată culpa la apariția stării de insolvabilitate”.

            În caz, de nedemonstrare a culpei – administratorul va fi forțat să efectuieze o muncă neremunerată.

            Problema poate fi împărțită în 3 aspecte:

1. Cine stabilește onorariul administratorului provizoriu, administratorul insolvabilității/ lichidatorului?

2. Care este cuantumul onorariului  ce poate fi stabilit?

3. Cine suportă cheltuielile legale de lichidarea debitorului în cazul în care nu există bunuri în masa debitoare?

1: Remunerația administratorului provizoriu o stabilește instanța de insolvabilitate. Totuși, legiuitorul a statuat că în partea ce ține de remunerația administratorului insolvabilității/lichidatorului aceasta urmează a fi stabilită de către creditori prin organele sale în urma negocierilor purtate

Concluzie: remunerația administratorului insolvabilității/lichidatorului se stabilește de creditori (adunare, comitet, reprezentant) prin negocieri, actul de negociere fiind obligatoriu pentru participanți, inclusive instanța de insolvabilitate în măsura în care nu a fost contestat și/sau anulat.

2: Cuantumul remunerației urmează a fi stabilit nu pe ore ci pentru lunile în care administratorul/lichidatorul a fost numit pentru administrarea debitorului, perioadă care nu va depăși limitele unei proceduri legale.

3: În toate cazurile de insolvabilitate cauza îi este imputabilă administratorului, si doar administratorul va trebui să dovedească în instanță că de fapt:

• a) El a informat asociații despre starea întreprinderii iar acestea nu au luat măsurile necesare
• b) Au survenit circumstanțe pe care deși a încercat să le evite nu i-a reusit.

Chiar si aceste motive nu-l exonerează de răspunderea pentru nedepunerea cererii introductive în termenul stabilit de lege.

Concluzie:  Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un fenomen brutal, ci un rezultat al unei degradări progresive a situaţiei financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor, iar pentru faptul neluării măsurilor la timpul si momentul potrivit este pasibil răspunderii administratorul entității