Ministerului Finanțelor a lansat Proiectul “Femei în Finanțe”
30 may 2024 Salutare, stimați urmăritori!
Vă comunicăm că, astăzi, 30 mai 2024, în incinta Ministerului Finanțelor s-a lansat Proiectul “Femei în Finanțe”, o inițiativă condusă de UN Women Moldova în colaborare cu FINEDU și finanțată de Suedia și susținută de Ministerul Finanțelor.
Acest proiect își propune să abordeze provocările cu care se confruntă femeile din domeniul financiar, dar și să asigure acces la un nivel de educare financiară a unei generații de femei mai pregătite să facă față provocărilor sectorului dat, care, la rândul lor, vor contribui la educarea unor noi generații în spiritul diversificării și incluziunii. Subreprezentarea femeilor în rolurile de conducere, salarizarea inegală și accesul limitat la resurse financiare se numără printre principalele bariere care împiedică participarea lor deplină în acest sector. Femeile reprezintă aproximativ 60 % dintre absolvenții instituțiilor de învățământ superior din UE, însă sunt puternic subreprezentate în procesul de luare a deciziilor financiare. Evenimentul de lansare a proiectului „Femei în Finanțe” a reunit într-un dialog profesioniști din diverse sectoare, inclusiv din domeniul financiar clasic, fintech, instituții publice, mediul academic și cercetare în domeniul financiar.
La acest grandios eveniment a fost invitată și dna. Irina SELEVESTRU - Președinte al Centrului Național de Instruire “MOLDINSOLV”, care a avut un discurs impecabil despre incluziunia financiară a femeilor în ziua de azi.
P.S. Pe această cale aducem sincere mulțumiri organizatorilor pentru lansarea proiectului "Femei în Finanțe".