Lucruri ce trebuie să le cunoști despre datorii
18 sep 2023Trăim cea mai frumoasă perioadă în care poți iniția și dezvolta o afacere. Trăim o perioadă cu multe posibilități, în care poți atinge cam orice obiectiv îți pui în minte.
De fapt ce este o afacere? E să vinzi și să cumperi, e să creezi și să vinzi. În toate cazurile ai venituri și ai datorii. Datoriile se împart în datorii ”bune” și datorii ”rele”.
Creditele care te ajută să-ți crești afacerea, respectiv sunt datorii ”bune”. Împrumuturile ce nu contribuie la majorarea activelor tale, adică nu-ți aduc ”bani”, datoriile a căror scadență a expirat, î-ți aduc pierderi și sunt datorii ”rele”.
În orice caz, orice datorie trebuie gestionată atent.
Vezi aici câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre gestiunea datoriilor.
Ce înseamnă scadență?
Datoria e ”bună” până cel târziu la scadența ei. Fiecare datorie are o dată limită la care trebuie restituită/achitată. Această dată limită se numește dată scadentă la care datoria trebuie achitată. Această dată ca regulă se indică în contractele semnate între întreprinderi. Această dată poate fi prelungită doar printr-un acord adițional la contract sau prin acte din care reiese clar, că ambele întreprinderi sunt de acord cu modificarea termenului la care trebuie restituită/achitată datoria.
Când datoria devine ”periculoasă”?
Potrivit legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a îşi onora obligaţiile de plată se numește insolvabilitate. Prin incapacitatea de plată se înțelege situația financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este prezumată în cazul în care debitorul este în întârziere de plată mai mult de 60 de zile. Cu alte cuvinte, dacă debitorul deține datorii cu termen mai mare de 60 de zile de la scadență aceasta se prezumă că este în incapacitate de plată. E important de știut, că insolvabilitatea este prezumată. După cum am scris mai sus, debitorul se consideră că este în insolvabilitate, adică a pierdut capacitatea de a achita plățile la expirarea celor 60 de zile de la scadență. Nu are nici o relevanță faptul, că întreprinderea deține active la valori ce depășesc cu mult valoarea datoriei, sau deține creanțe de încasat la sume ce depășesc valoarea datoriei.
De ce după 60 de zile de la scadență datoria devine ”periculoasă”?
Potrivit legii insolvabilității, nr. 149 din 29.06.2012, în situația în care întreprinderea se consideră că este în incapacitate de plată (adică are datorii cu termene expirate mai mult de 60 de zile), orice creditor poate depune o cerere prin care va cere intentarea procedurii de insolvabilitate față de această întreprindere. Dacă instanța admite spre examinare cererea depusă de creditor, aceasta prin încheiere instituie o perioadă de supraveghere (în jur de 60 de zile) și numește un administrator provizoriu, aplică sechestru pe bunurile debitorului, iar la cerere poate ridica și dreptul de administrare al organelor de conducere ale întreprinderii pe perioada de supraveghere.
Ce poate face întreprinderea dacă la expirarea celor 60 de zile de la scadență nu poate achita datoriile?
Potrivit aceleași legi a insolvabilității, întreprinderea care deține datorii cu un termen mai mare de 60 de zile de la scadența acestora, în termen de 30 de zile este obligată să depună cerere de intentare a procedurii de insolvabilitate față de sine, or după cum s-a indicat mai sus aceasta este prezumată că este insolvabilă. În astfel de cazuri, instanța de judectă va admite spre examinare cererea introductivă depusă de întreprinderea debitoare, va suspenda urmăririle individuale ale creditorilor asupra patrimoniului debitorului și îi va acorda un termen de 30 de zile pentru prezentarea unui plan de restructurare, dacă întreprinerea va solicita restructurarea (salvarea) afacerii. Această procedură este una benefică pentru debitorii, care nu au mijloace de achitare a datoriei pe moment, iar pentru a evita ”blocarea” conturilor bancare sau scoaterea la vânzare a unor active importante pentru activitate, au nevoie de puțin timp. Instanța de judecată va suspenda vânzarea bunurilor întreprinderii și va ”debloca” conturile bancare pentru a-i permite întreprinderii să activeze, să întocmească un plan de ieșire din situație si să-l negocieze cu creditorii. Această procedură dă acea ”gură de aer” pentru întreprindere sau o ”a doua șansă”.
Ce se întîmplă dacă întreprinderea nu depune această cerere de intentare a procedurii de insolvabilitate față de sine?
În cazul în care întreprinderea NU depune cererea de intentare a procedurii de insolvabilitate față de sine, organele de conducere ale acesteia poartă răspundere solidară personală pentru obligațiile (datoriile) acesteia ce au apărut după data când aceasta trebuia să depună cerere de intentare a procedurii de insolvabilitate. Acest fapt se explică ușor, fiecare întreprindere trebuie să-și planifice încasările și cheltuielile. În situația în care aceasta î-și planifică careva încasări, iar întreprinderea – debitoare nu-i achită la termen, poate atrage la rândul său insolvența celeilalte întreprinderi. De aceea legiuitorul obligă întreprinderea debitoare de a ”informa” creditorii săi despre faptul, că se află în incapacitate de plată, astfel încât să le dea timp suficient creditorilor săi să-și găsească surse de acoperire a datoriilor ce nu vor putea fi încasate. Pentru nedepunerea cererii introductive la timp, legiuitorul prevede răspunderea organelor de conducere, or se prezumă că acestea au ”dus în eroare” creditorul că este capabil de a întra în relații economice, pe când acesta era de fapt în incapacitate de a plăti datoriile.
Care este răspunderea membrilor organelor de conducere pentru nedepunerea în termen de 30 de zile a cererii de intentare a procedurii de insolvabilitate?
Potrivit art.14 (4) Legea insolvabilității, Dacă debitorul nu depune cerere introductivă în cazurile şi în termenul prevăzut în prezentul articol, persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii debitorului răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin. (3). Aceste persoane sânt trase la răspundere penală în conformitate cu legea. Potrivit art. 159 (4) În cazul în care, la distribuția finală, se constată că bunurile care alcătuiesc masa debitoare nu sînt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat, instanţa de insolvabilitate va autoriza, în mărimea creanţelor neacoperite, executarea silită din bunurile, inclusiv din mijloacele băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională sau în valută străină, ale membrilor organelor de conducere ale debitorului declarate culpabile de neîndeplinirea obligaţiilor de depunere a cererii introductive prevăzute la art. 14 şi art. 248 şi, după caz, din patrimoniul asociaţilor (membrilor, acţionarilor) cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, pronunţînd o încheiere definitivă executorie, care va fi pusă în executare de către administrator/ lichidator, prin executor judecătoresc.
De fapt ce este o afacere? E să vinzi și să cumperi, e să creezi și să vinzi. În toate cazurile ai venituri și ai datorii. Datoriile se împart în datorii ”bune” și datorii ”rele”.
Creditele care te ajută să-ți crești afacerea, respectiv sunt datorii ”bune”. Împrumuturile ce nu contribuie la majorarea activelor tale, adică nu-ți aduc ”bani”, datoriile a căror scadență a expirat, î-ți aduc pierderi și sunt datorii ”rele”.
În orice caz, orice datorie trebuie gestionată atent.
Vezi aici câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre gestiunea datoriilor.
Ce înseamnă scadență?
Datoria e ”bună” până cel târziu la scadența ei. Fiecare datorie are o dată limită la care trebuie restituită/achitată. Această dată limită se numește dată scadentă la care datoria trebuie achitată. Această dată ca regulă se indică în contractele semnate între întreprinderi. Această dată poate fi prelungită doar printr-un acord adițional la contract sau prin acte din care reiese clar, că ambele întreprinderi sunt de acord cu modificarea termenului la care trebuie restituită/achitată datoria.
Când datoria devine ”periculoasă”?
Potrivit legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a îşi onora obligaţiile de plată se numește insolvabilitate. Prin incapacitatea de plată se înțelege situația financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este prezumată în cazul în care debitorul este în întârziere de plată mai mult de 60 de zile. Cu alte cuvinte, dacă debitorul deține datorii cu termen mai mare de 60 de zile de la scadență aceasta se prezumă că este în incapacitate de plată. E important de știut, că insolvabilitatea este prezumată. După cum am scris mai sus, debitorul se consideră că este în insolvabilitate, adică a pierdut capacitatea de a achita plățile la expirarea celor 60 de zile de la scadență. Nu are nici o relevanță faptul, că întreprinderea deține active la valori ce depășesc cu mult valoarea datoriei, sau deține creanțe de încasat la sume ce depășesc valoarea datoriei.
De ce după 60 de zile de la scadență datoria devine ”periculoasă”?
Potrivit legii insolvabilității, nr. 149 din 29.06.2012, în situația în care întreprinderea se consideră că este în incapacitate de plată (adică are datorii cu termene expirate mai mult de 60 de zile), orice creditor poate depune o cerere prin care va cere intentarea procedurii de insolvabilitate față de această întreprindere. Dacă instanța admite spre examinare cererea depusă de creditor, aceasta prin încheiere instituie o perioadă de supraveghere (în jur de 60 de zile) și numește un administrator provizoriu, aplică sechestru pe bunurile debitorului, iar la cerere poate ridica și dreptul de administrare al organelor de conducere ale întreprinderii pe perioada de supraveghere.
Ce poate face întreprinderea dacă la expirarea celor 60 de zile de la scadență nu poate achita datoriile?
Potrivit aceleași legi a insolvabilității, întreprinderea care deține datorii cu un termen mai mare de 60 de zile de la scadența acestora, în termen de 30 de zile este obligată să depună cerere de intentare a procedurii de insolvabilitate față de sine, or după cum s-a indicat mai sus aceasta este prezumată că este insolvabilă. În astfel de cazuri, instanța de judectă va admite spre examinare cererea introductivă depusă de întreprinderea debitoare, va suspenda urmăririle individuale ale creditorilor asupra patrimoniului debitorului și îi va acorda un termen de 30 de zile pentru prezentarea unui plan de restructurare, dacă întreprinerea va solicita restructurarea (salvarea) afacerii. Această procedură este una benefică pentru debitorii, care nu au mijloace de achitare a datoriei pe moment, iar pentru a evita ”blocarea” conturilor bancare sau scoaterea la vânzare a unor active importante pentru activitate, au nevoie de puțin timp. Instanța de judecată va suspenda vânzarea bunurilor întreprinderii și va ”debloca” conturile bancare pentru a-i permite întreprinderii să activeze, să întocmească un plan de ieșire din situație si să-l negocieze cu creditorii. Această procedură dă acea ”gură de aer” pentru întreprindere sau o ”a doua șansă”.
Ce se întîmplă dacă întreprinderea nu depune această cerere de intentare a procedurii de insolvabilitate față de sine?
În cazul în care întreprinderea NU depune cererea de intentare a procedurii de insolvabilitate față de sine, organele de conducere ale acesteia poartă răspundere solidară personală pentru obligațiile (datoriile) acesteia ce au apărut după data când aceasta trebuia să depună cerere de intentare a procedurii de insolvabilitate. Acest fapt se explică ușor, fiecare întreprindere trebuie să-și planifice încasările și cheltuielile. În situația în care aceasta î-și planifică careva încasări, iar întreprinderea – debitoare nu-i achită la termen, poate atrage la rândul său insolvența celeilalte întreprinderi. De aceea legiuitorul obligă întreprinderea debitoare de a ”informa” creditorii săi despre faptul, că se află în incapacitate de plată, astfel încât să le dea timp suficient creditorilor săi să-și găsească surse de acoperire a datoriilor ce nu vor putea fi încasate. Pentru nedepunerea cererii introductive la timp, legiuitorul prevede răspunderea organelor de conducere, or se prezumă că acestea au ”dus în eroare” creditorul că este capabil de a întra în relații economice, pe când acesta era de fapt în incapacitate de a plăti datoriile.
Care este răspunderea membrilor organelor de conducere pentru nedepunerea în termen de 30 de zile a cererii de intentare a procedurii de insolvabilitate?
Potrivit art.14 (4) Legea insolvabilității, Dacă debitorul nu depune cerere introductivă în cazurile şi în termenul prevăzut în prezentul articol, persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii debitorului răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin. (3). Aceste persoane sânt trase la răspundere penală în conformitate cu legea. Potrivit art. 159 (4) În cazul în care, la distribuția finală, se constată că bunurile care alcătuiesc masa debitoare nu sînt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat, instanţa de insolvabilitate va autoriza, în mărimea creanţelor neacoperite, executarea silită din bunurile, inclusiv din mijloacele băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională sau în valută străină, ale membrilor organelor de conducere ale debitorului declarate culpabile de neîndeplinirea obligaţiilor de depunere a cererii introductive prevăzute la art. 14 şi art. 248 şi, după caz, din patrimoniul asociaţilor (membrilor, acţionarilor) cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, pronunţînd o încheiere definitivă executorie, care va fi pusă în executare de către administrator/ lichidator, prin executor judecătoresc.