Comunicarea persuasivă.Tehnici de influențare și convingere.

Comunicarea persuasivă.Tehnici de influențare și convingere.

8 ore, Fizic-la sediul INJ

Descriere

Credințele, percepțiile, dorințele noastre sunt în continuă schimbare. Unicitatea nu vizează doar raportarea la ceilalți, ci chiar propria persoană, cu fiecare experiență nouă prin care trecem.
Suntem indivizi irepetabili, așa cum ne vedem fiecare în oglinda interioară, așa cum ne văd ceilalți prin filtrele lor la fel de unice, așa cum ne știm chiar noi, pe coordonata trecut-prezent-viitor.
Pe cât suntem de diferiți însă, pe atât avem nevoie să dezvoltăm legături.

Formator: INJ
Ora: 09:00

Centrul Național de Instruire „MOLDINSOLV”, asigură un cadru perfecționist în ceea ce privește dezvoltarea cunoașterii domeniului insolvabilității, efectele acesteia și sferele de activitate care au legătură cu acest proces.
 
OBIECTIVE SPECIFICE:
  • dobândirea şi aplicarea cunoştinţelor fundamentate în domeniul insolvabilității;
  • dezvoltarea unei formări complete, pluridisciplinare;
  • diversificarea şi adaptarea metodelor de formare utilizate în cadrul instruirii la necesităţile grupului de instruire;
  • organizarea activităţilor în grup pentru a forma deprinderi de schimb de experienţă între candidați;
  • promovarea comportamentului profesional în relaţiile cu parțile la procedura de insolvabilitate, cetăţenii şi membrii societăţii civile;
Structura/tipul formării: seminare cu prezență și online prin intermediul platformei zoom. Strategia curriculară/format curricular: curriculum modular. Beneficiari: administratorii autorizați, avocați, consilieri juridici, creditori garantați, chirografari, salariați, debitori în dificultate financiară sau orice altă persoană interesată sau care activează în domeniul juridic, în special cel al insolvabilității, indiferent de nivelul la care se află în carieră.
 

Inteligența emoțională. Tehnici de autocontrol și autoreglare emoțională

Comunicarea persuasivă.Tehnici de influențare și convingere.

Comunicarea persuasivă

Tehnici de influențare și convingere

Credințele, percepțiile, dorințele noastre sunt în continuă schimbare

Unicitatea nu vizează doar raportarea la ceilalți, ci chiar propria persoană, cu fiecare experiență nouă prin care trecem

Suntem indivizi irepetabili, așa cum ne vedem fiecare în oglinda interioară, așa cum ne văd ceilalți prin filtrele lor la fel de unice, așa cum ne știm chiar noi, pe coordonata trecut-prezent-viitor

Pe cât suntem de diferiți însă, pe atât avem nevoie să dezvoltăm legături

Comunicarea persuasivă.Tehnici de influențare și convingere. Credințele, percepțiile, dorințele noastre sunt în continuă schimbare. Unicitatea nu vizează doar raportarea la ceilalți, ci chiar propria persoană, cu fiecare experiență nouă prin care trecem. Suntem indivizi irepetabili, așa cum ne vedem fiecare în oglinda interioară, așa cum ne văd ceilalți prin filtrele lor la fel de unice, așa cum ne știm chiar noi, pe coordonata trecut-prezent-viitor. Pe cât suntem de diferiți însă, pe atât avem nevoie să dezvoltăm legături

loading ...