Felicitări cu Ziua profesională a Contabilului și Auditorului.
04 apr 2024Stimați specialiști din domeniul contabilității,
Ziua de astazi, 4 aprilie, marchează în mod tradițional în Republica Moldova, Ziua profesională a Contabilului și Auditorului.
Cu acest minunat prilej echipa și conducerea Centrului Național de Instruire “Moldinsolv” își exprimă adânca recunoștință pentru contribuţia Dumneavoastră la dezvoltarea economiei țării și vă aducem sincere felicitări şi urări de succes tuturor specialiștilor din domeniul contabilității. Profesia de contabil este privită ca cea care gestionează, calculează şi păstrează echilibrul între „cât trebuie” şi „de unde să luăm”, reflectarea obiectivă a realităţii economico-financiare şi a consecinţelor sale sociale, fiind atributele definitorii ale contabilităţii. Cu alte cuvinte este o profesie ce presupune mult tact, profesionalism, şi abnegaţie în îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu.
Prin competenţele de care dispuneţi, sunteţi capabili de a găsi oricând o soluţie servind onest şi eficient interesul întreprinderii. Contabilitatea presupune și cere disciplină, legalitate, integritate și moralitate.
Dorim tuturor celor care exercită profesia de contabil și auditor și care participă activ la îmbunătăţirea calităţii şi performanţei acesteia doar fericire, realizari si lucruri minunate!
Cu recunoștință, echipa CNI “Moldinsolv”!